Cuiburile
2012-2022
instalație, lemn, sârmă metalică, spumă poliuretanică și vopsea
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Kazanxhiu construiește cuiburi gigantice — care evocă cuiburile de rândunele — și le instalează în spații publice și instituții. Acestea sunt folosite ca metafore pentru a atrage atenția asupra unor probleme, concepte și culturi ce nu fac parte nici din instituțiile noastre publice și nici din istoria noastră, chiar dacă suntem conștienți de existența lor. În plus, cuiburile sunt folosite pentru a crea o nouă realitate, în care ele capătă o altă funcție: servesc ca mijloc de creare a unui spațiu fizic pentru culturile marginalizate ce nu au fost instituționalizate și pentru culturile cărora nu li se permite să participe la procesele decizionale. În același timp, cuiburile demonstrează nevoia de acțiune colectivă, nevoia de a lucra unii cu alții și cu mediul înconjurător.

Instalat pentru prima dată pe fațada Muzeului Național Albanez din Tirana în 2012, The Nest a solicitat instituționalizarea istoriei, artei și culturii romilor în contextul societății albaneze. Instalația articulează poziția artei și culturii romilor în cadrul mai larg al unei culturi majoritare, subliniind dualitatea dintre familiaritate și stranietate. În acest context, caracterul comunitar, popular și grijuliu al instituționalismului romilor este prezent ca fiind tocmai condiția excluderii constante. Și în acest sens, metafora cuibului de rândunică este semnificativă: habitatul simplu al acestor mici păsări migratoare este văzut de mulți ca o anexă problematică la casele lor, iar oamenii nu țin cont de valoarea ecologică a păsării. În mod similar, cu toate meritele și realizările lor, arta și cultura romilor sunt adesea considerate un „outsider”.  Cu toate acestea, potrivit lui Kazanxhiu, rândunelele sunt literalmente „libere ca o pasăre”. Ele au și un cuib la care trebuie să se întoarcă. Această relație metaforică subliniază, de asemenea, cercetarea paradoxală a lui Kazanxhiu în ceea ce privește ideea de „Rromani phuv” (Țara romilor), țara acestei națiuni fără un stat-națiune.

Casă mică, casă dulce acasă
instalație multimedia
2014
instalație multimedia, 500 de căsuțe din ipsos, 5 x 5 cm fiecare, dimensiuni totale variabile
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Sead Kazanxhiu creează mici case din ceramică, lucrări care devin accesorii pentru spectacolele publice, acțiunile spontane și protestele artistului, pe care acesta le pune în scenă adesea în spații publice pentru a atrage atenția asupra situației locuințelor pentru romi din Europa. Ocazional, el instalează mai multe mii de căsuțe în fața unor clădiri oficiale care găzduiesc autorități publice sau în spații artistice, în care face un efort conștient de conectare a activismul său politic la activitatea sa estetică. Aceste intervenții atrag atenția asupra situației tragice a locuințelor pentru romi: familiile de romi nu dispun, adesea, de resursele financiare necesare pentru a deține o locuință, ceea ce face ca aceste comunități să fie dependente de autoritățile naționale pentru accesul la locuințe. Acest lucru le vulnerabilizează, de asemenea, în fața numeroaselor  evacuări la care sunt supuși, numărul persoanelor fără adăpost fiind mare în comunitățile de romi din cauza opresiunii economice și a lipsei de posibilități de a duce o viață prosperă în Albania. Unde se pot simți în siguranță romii, dacă nu au o casă — simbolic și literal?

Nu am granițe de protejat
2017
instalație în spațiu public, litere din baloane, dimensiuni variabile
Spațiu public: strada Alba Iulia

Declarația lui Sead Kazanxhiu, „Nu am granițe de protejat”, scrisă cu baloane aurii, reprezintă un fel de celebrare ironică a viitorului granițelor. Artistul explică faptul că în limba sa, romani, nu există cuvântul „graniță”, iar atunci când comunitatea sa vrea să se refere la frontieră, folosește cuvintele echivalente din alte limbi. Propoziția „Nu am granițe de protejat” devine o mărturie lăsată de bunicii artistului, o rămășiță a vremurilor în care aceștia au fost nevoiți să plece la război. Strămoșii săi și-au ascuns copiii spre a-i împiedica să meargă să lupte pentru a proteja granițe pe care poporul lor nu le-a avut niciodată.

Baltosje/Noroi
2021
video, 7:28 min
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Este un performance în care artistul invită membrii comunității sale să-l acopere cu „shishik” („lut”, în limba romani), ca formă de purificare și de protecție.

Prin intermediul artei sale, Sead Kazanxhiu a luptat continuu pentru diverse cauze, culturale, sociale și politice, legate de identitatea sa ca membru al minorității rome. Drept urmare, chestiunea participării minorității rome la procesul de luare a deciziilor a căpătat un rol crucial în activitatea lui. 

Încă de la începutul implicării lui în Comitetul pentru Minorități Naționale din Albania, dialogul intern și confruntarea cu responsabilitatea pe care și-a asumat-o l-au însoțit pe artist de-a lungul timpului, inclusiv pe parcursul procesului său creativ și decizional.

Luând o astfel de poziție, ar trebui să se mulțumească cu eforturile lui de a face presiuni pentru implicarea romilor în procesul decizional, punând, așadar, capăt propriei lupte sau ar trebui să-și continue lupta? Cât timp ar trebui ca un individ, adesea marginalizat, să continue să se sacrifice pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea participării unei minorități la procesele decizionale? 

Adesea, politicienii albanezi sau diverse entități publice și private folosesc termenul „baltosje” („noroi”), cu toată conotația negativă inclusă, pentru a articula o formă de acuzație la adresa unei anumite entități politice, instituții sau chiar persoane, atunci când acestea au o funcție publică sau privată. „Nimic despre noi fără noi” este un slogan folosit în anii 1990 pentru a comunica faptul că nicio decizie politică nu ar trebui luată fără participarea deplină și directă a tuturor membrilor grupului afectați de aceasta. 

În acest performance, artistul îi invită pe membrii comunității sale să-l acopere cu shishik („lut”, în limba romani) ca formă de purificare și proces de protecție. Interacțiunea dintre artistul care este pictat și acoperit cu noroi de către membrii comunității sale exprimă simbolic dorința și angajamentul acestora de a-i păstra figura „pură”, ca o formă de acceptare și de legitimitate ce i se acordă fiindcă devine un model pentru romi, un om care a luptat pentru participarea la procesele decizionale ale guvernului albanez și a obținut-o.

Bio
Sead Kazanxhiu este un artist vizual din Baltëz-Fier, în sud-vestul Albaniei, care în prezent locuiește și lucrează în Tirana. Creează în diverse medii, pictează, realizează instalații, video-uri și performance-uri. Activitatea lui Kazanxhiu ca artist și, mai general, ca producător cultural, reflectă poziția sa de cetățean albanez de etnie romă. Profund conștient de modul în care ierarhiile sociale și politice din cadrul statului-națiune consolidează privilegiile inegale și împiedică participarea, practica lui Kazanxhiu se centrează pe aspecte legate de politică, activism, prejudecăți, excludere și mediu. Creația sa de imagini reprezintă eforturile unui singur artist de a restabili demnitatea unui grup cultural care a fost marginalizat cu forța și pe nedrept în cadrul structurilor democrației europene. Cu opt expoziții personale, începând din 2012 (la Tirana, Budapesta și Bruxelles), și numeroase expoziții de grup, printre care Documenta fifteen și Manifesta 14, este considerat unul dintre cei mai implicați tineri artiști de pe scena culturală albaneză contemporană.

RomaMoMA
RomaMoMA este o inițiativă comună a Institutului European al Romilor pentru Artă și Cultură (ERIAC) și a OFF-Biennale Budapest. RomaMoMA este un proiect de artă contemporană care inițiază un forum de reflecție colaborativă cu privire la un viitor muzeu de artă contemporană pentru romi, cu implicarea artiștilor romi și non-romi, locali și internaționali, a experților culturali, a oamenilor de știință din domeniul social și din sfera civilă.

Sub forma unui proiect artistic contemporan care implică mai multe comunități de actori și exploatează posibilitățile gândirii și discursului colectiv, precum și potențialul critic și discursiv al artei moderne, RomaMoMA se „creează” pe sine, evoluează „prefigurativ”. Este un spațiu imaginar, dar și natural, care găzduiește atât arta romilor, cât și pe artiștii romi.

Mai degrabă decât realizarea unui concept muzeal specific, proiectul conectează o serie de programe (expoziții, proiecții de film, performance-uri, ateliere etc.), modelând o funcționare instituțională nomadă și flexibilă, care ridică întrebări despre dispozitivele artei contemporane.