EN

Agnieszka Polska

Cartea Florilor
2023
HD video, 8 min
Drepturile aparțin artistei și galeriei Georg Kargl, Viena, Austria
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Cartea Florilor este un scurtmetraj care combină animația bazată pe inteligența artificială cu postproducția unui film de 16 mm. Filmul este realizat într-un format experimental de tip educațional, în care secvențe statice, animate, de flori în time-lapse sunt însoțite de muzică și de vocea în off a unui narator. 

Într-o manieră poetică și meditativă, filmul prezintă o istorie alternativă a relației ecologice om-plantă: speciile florale și oamenii au existat timp de milenii într-o strânsă simbioză. În ecosistemul din trecut, după cum ne spune naratorul, oamenii erau principalii polenizatori ai plantelor supradimensionate — dimensiunile actuale, ale florilor sunt rezultatul ingineriei și al reproducerii pe termen lung. Foamea de plante care a dus la dominația unei specii asupra alteia a fost satisfăcută, dar este posibil să construim un echilibru ecologic al prezentului pe ororile trecutului? 

Folosind elemente de science-fiction, lucrarea este o reflecție asupra noțiunii de „mediu”, acesta fiind atât organic, cât și construcție socială. Datorită formatului de documentar speculativ al filmului și calității sale vizuale, care împletește filmul analogic cu tehnologiile digitale contemporane, Eat your flowers! poate fi citit și ca un comentariu asupra proceselor de recitire și reproiectare a istoriei.

 

Bio
Agnieszka Polska este o artistă vizuală și regizoare de film care folosește medii generate pe calculator pentru a reflecta asupra individului și a responsabilității sale sociale în contextul unor medii conduse de fluxul de informații. Ea redă provocările etice și societale ale timpului nostru în filme și instalații imersive și meditative. Lucrările ale, adesea construite din sunete generatoare de afecte și stimuli vizuali, examinează procesele de influență și legitimare în domeniile limbajului, conștiinței și istoriei. 

Polska și-a prezentat lucrările în spații internaționale, printre care New Museum și MoMA din New York, Centre Pompidou și Palais de Tokyo din Paris, Tate Modern din Londra, Hirshhorn Museum din Washington, DC. Expozițiile sale personale au fost organizate de Hamburger Bahnhof, Berlin, Muzeul de Artă Modernă din Varșovia, Frye Art Museum, Seattle, Nottingham Contemporary, Saltzburger Kunstverein, printre altele. De asemenea, a participat la cea de-a 57-a ediție a Bienalei de la Veneția, la cea de-a 11-a ediție a Bienalei de la Gwangju, la cea de-a 19-a ediție a Bienalei de la Sydney și la cea de-a 13-a ediție a Bienalei de la Istanbul. În 2018 a fost distinsă cu premiul german Preis der Nationalgalerie.