EN

Dana Catona

acum
2019-2023
Ceramică, instalație, dimensiuni variabile
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Pornită cu intenția de explorare a legăturii dintre poeziile mele și limbajul textual, lucrarea intitulată acum este o instalație de dimensiuni variabile, care constă în repetiția aceluiași cuvânt scris, acum, realizat din material ceramic. Alegerea acestui unic cuvânt a fost motivată de paradoxala asociere dintre cuvântul acum, care desemnează un prezent mereu valabil, și etapele parcurse de la modelarea materialului ceramic brut până la cel finit. 

Prin alăturarea elementelor în compoziții murale care se adaptează spațiului de expunere, cuvântul acum se prelungește în timp și în spațiu printr-o redesenare nesfârșită a momentelor desemnate de repetiție. Fiecare cuvânt este realizat manual, prin modelarea și presarea pastei ceramice, interacțiunea dintre materialul ceramic și mișcarea palmelor fiind transformată într-un exercițiu repetitiv, dar mereu spontan. Obiectele ceramice au dimensiuni variabile, fiecare fiind modelat asemeni unei scrieri caligrafice tridimensionale, concretizat într-o formă unică. 

Rezultă un joc contradictoriu, care deschide interogații despre dimensiunea prezentului sau a timpului, în general, și a modului în care este perceput.

 

HOM/M/ES
2022
ceramică, instalație, dimensiuni variabile
Locație: Comenduirea Garnizoanei

HOM/M/ES este o instalație parietală care își propune o abordare a subiectului reprezentării umane prin diverse explorări realizate din material ceramic. Personajul uman este preluat în variante miniaturale, amintind de universalitatea vizuală și conceptuală a temei, dar și de felul în care prezentul ne influențează percepția despre sine sau despre celălalt și/sau ceilalți.  Lucrarea are atributele unui jurnal, fiind în același timp conectată și la opera mea poetică, gradul de reprezentativitate al elementelor figurative fiind subordonat unor trăiri, mai mult decât unor imagini.

 

Bio
Dana Catona este artist vizual și poet, absolventă a U.A.D. din Cluj-Napoca. Actualmente, conferențiar universitar la Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara. A susținut în 2008 teza de doctorat intitulată Reprezentări antropomorfe în arta vizuală a secolului XX la Universitatea de Vest din Timișoara. Participă la expoziții cu lucrări de ceramică, pictură și grafică și este preocupată de zona de explorare a conexiunilor dintre mediul vizual și cel literar. Este inițiatoare a proiectului Pend din cadrul Facultății de Arte și Design, destinat interacțiunii și comunicării dintre studenți. Autoare a volumului manual Corpul uman – subiect și obiect artistic, Editura Brumar, Timișoara, 2019 și a volumelor de poezie Iepurele de martie, 2008, Prințesa Portocalie, Brumar, 2011, Povești mici, Tracus Arte, 2014 și Tic-tac, Casa de pariuri literare, 2021. Este prezentă la simpozioane cu lucrări teoretice legate de tema reprezentării corpului uman în artele vizuale, și de cercetare a noilor paradigme ale ceramicii contemporane.