Moartea lui Dingo
2022
Desen cu fire textile și mărgele, 65 x 142 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

De multe ori arta pe care o creez mă susține să exprim ceea ce nu pot altfel, ghidându-mă în procese introspective sau de vindecare. Am desenat Moartea lui Dingo ca un gest de sublimare a bagajului emoțional pe care l-am purtat după dispariția sa neașteptată. Am ales desenul cu fire textile și fiindcă e o tehnică laborioasă. Ațele care trec de o parte și alta a stofei fac un du-te-vino și fixează punctele mărgelelor. Procesul lent de creație mi-a permis să conștientizez ceea ce-mi adusese doliul după câinele familiei într-o succesiune de alte pierderi ale unor ființe apropiate. 

Ciupercile au un caracter psihopomp, însoțindu-l pe Dingo, așa cum e posibil ca el, la rândul său, să fi călăuzit alți membri ai familiei. Miceliile lor roșii ca sângele pierdut pot crea micorize cu trupul animalului pregătit să se transforme. Poate că Dingo s-a transfigurat în atomi colorați și strălucitori. Un desen m-a ajutat să port un doliu. 

Eu merg până la capătul lumii
2022-2023
Desen pe mătase reciclată cu fire textile, mărgele, paiete, 65 x 142 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

„Desenul meu este o interogare în cheie ludică și optimistă a existenței: chiar și scheletul cuiva, ceea ce rămâne, de la un moment dat încolo, după moartea noastră, poate conține corpusculi ai determinării de a împlini un vis. Continui, prin această lucrare, să mențin feminitudinea pe care o practic în artă și mitologiile mele personale. Suportul desenului este mătasea naturală, reciclată, a unei rochii cumpărate dintr-un magazin second-hand. Scheletul este prețios și fermecător, structurat prin tehnici clasice de broderie, dar și prin desen liber cu paietele, mărgelele și firele lucioase. Prin dimensiunea sa în raport cu rochia, încerc să fac trimitere la poveștile cu pitici și uriași. Ne putem schimba dimensiunea și forma, aparent dispărem, dar e posibil ca ceva discret, însă foarte semnificativ să rămână și să ne creeze împlinirea existențială. Când o femeie își convertește în artă abilitățile folosite în meșteșuguri, reculul unui astfel de gest poate să-i reabiliteze statutul uman.” (Ana Adam)

Desen din seria Ciupercilor
2020
Desen cu fire textile, 142 x 65 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

„Am propriile mitologii, iar ciuperca face parte din ele și este unul din aliații mei. Fiindcă familia ciupercilor e imensă, am avut povești mai puțin plăcute sau extraordinare cu ea, dar întotdeauna am simțit-o ca pe un ghid. Una din primele mele idei despre existență a fost aceea că există o ciupercă sub a cărei pălărie pot găsi oricând un spațiu care să-mi ofere siguranță. Mai târziu am aflat că și alți copii au avut același simțământ și că s-au descoperit ciuperci uriașe fosilizate. Îmi place să cred că este adevărat ce i-a spus spiritul ciupercii lui Terence McKenna, anume că a călătorit prin cosmos până pe Pământul nostru ca să ne ghideze. Admir capacitatea multor ciuperci de a face alianțe cu plantele sau cu animalele în folosul tuturor speciilor.” (Ana Adam) 

Desene din seria Surorile lui Tom Bombadil
2021
Desene cu fire textile, 142 x 80  cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

„Femeia sălbatică ascunsă în noi ne-a spus, chiar dacă uneori vocea sa nu a putut fi auzită cu urechile, că viața e imposibilă fără comuniune. Am creat aceste desene din necesitatea de a imagina relația dintre Ciupercă și Femeie (mykogine) în manifestarea sa cea mai concretă: corpul. Ce ar face o Femeie ca să arate ca prietena sa, să aibă o corolă, să traducă în propriul limbaj corporal piciorul și pălăria? Își translează fusta de jos în sus. Astfel se petrece un gest plin de irizațiile miracolului: dincolo de similitudinea formală, se dezvăluie puterea. Pântecul este arătat, iar acesta este un gest de maxim curaj. Femeile aflate în mykogine au abilitatea de a viețui, precum Tom Bombadil, la fel de confortabil în orice lume, nevăzută sau concretă. Trăiesc într-un anume fel fiindcă așa au ales. Pentru ele, „trebuie” nu există. Și ne atrag atenția să nu ne lăsăm prinși în capcana aparențelor.” (Ana Adam)

Bio
Ana Adam trăiește și lucrează în Timișoara. Printre cele mai recente expoziții ale ei se numără: „Haptic Ecstasy”, Atelier 35, București (2019, solo); „Mother Tongue”, Sector 1 Gallery, București (2019); „The Unpleasant Show”, Jecza Gallery, Timișoara (2019); „Viața – Mod de întrebuințare”, Bienala Art Encounters, Timișoara și Arad (2017); „Xilogravura matrice stilistică X”, Galeria Calpe, Timișoara (2016); „Retracings”, Monostori Erod, Komarom/Budapest Galeria/Muzeul Țării Crișurilor, Oradea (2014); „Xilogravura matrice stilistică IV”, Galeria Transformadora, Durango (2010); „Fibre, pigmenți”, Centrul Cultural Francez, Timișoara (2010, solo); „Artă pe genunchi, Galleria 28, Timișoara (2007, solo); „Memorial Tapestry”, expoziție itinerantă: SUA / Italia / Polonia (2003); „Iarăși desene?”, Muzeul Banatului, secția de Artă, Timișoara (2002, solo); Invitation, Kunsthaus, Essen (2001); „Expoziție de desen”, Centrul Cultural Sindan, Cluj-Napoca, România (2000, solo). A participat la mai multe bienale și trienale internaționale de gravură de la Timișoara (2003), Miskolc (1997), Rio de Janeiro (1998), Cracovia (1997, 1994) și Nürnberg (1994).