Aripi
2005
Lemn și metal, 200 x 90 x 7 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Sculptura din lemn neobișnuit de mare, care înfățișează două aripi, este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Cîmpeanu. Artista juxtapune două sensuri populare atribuite aripilor, considerate pe scară largă un simbol al libertății sau protecției. Cîmpeanu se sprijină pe oameni, care sunt ființe lipsite de aripi sau ale căror aripi deteriorate nu le permit să zboare și să planeze deasupra tuturor necazurilor lumii. Oamenii ei sunt romi, încă ținte ale cruzimii și excluderii în societatea noastră. Artista oferă aceste aripi uriașe, grele comunității din care provine pentru a-i oferi acesteia oportunitatea de a se adăposti sub ele sau să le folosească pentru a zbura. Din păcate, ambele sensuri, protecția și zborul, sunt doar gesturi de evadare, incapabile să șteargă suferința celor forțați să caute refugiu sau să evadeze. Acest lucru este subliniat prin utilizarea oțelului, un metal greu care acoperă vârful aripilor, țintuind la pământ sculptura și împiedicându-i pe cei care caută zborul să se desprindă de la pământ, din realitatea ce-i înconjoară.

Așteptare
2005
Ipsos, 20 x 26 x 30 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Această sculptură în ipsos înfățișează două picioare de femeie plantate ferm în pământ. De obicei, pentru Cîmpeanu, aceasta reflectă capacitatea limitată a femeilor din societatea noastră de a-și decide pe deplin calea și de a lua decizii în mod liber. Lucrarea este o critică la adresa dublei discriminări resimțite de femeile dintr-un mediu minoritar, în speță, femeile rome. Piciorul este un simbol evident al puterii de decizie, deoarece fiecare acțiune este inițiată făcând primul pas. Cu toate acestea, chiar dacă avem controlul asupra funcțiile mecanice ale corpului nostru, contextul extern — societatea patriarhală, antițigănismul, rolurile tradiționale de gen — poate avea un efect paralizant. Prea multe femei încă sunt captive unui sistem opresiv extern. Ele trebuie să aștepte, mai degrabă, decât să se bucure de libertatea de a face prima mișcare, deci de a acționa.

Somnul (memoria inconștientă a Holocaustului)
2017
Ipsos și metal
20 x 26 x 30 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Cîmpeanu  pune în opoziție două materiale — ipsos și sârmă ghimpată — pentru a aborda traumele multigeneraționale legate de experiența Holocaustului romilor. Piesa de sârmă, grea și ascuțită, întinsă pe o pernă moale și pufoasă evocă cicatricea internă cauzată de Holocaustul acestei minorități, în care cel puțin 500.000 de bărbați, femei și copii romi au fost masacrați, unele țări anihilând până la 90% din populația lor de romi. Experiențele trecute au fost cu atât mai dureroase cu cât, timp de decenii, acest Holocaust a fost nerecunoscut, trecut cu vederea, ascuns. Holocaustul romilor, denumit și „Holocaustul uitat”, continuă să contureze identitatea colectivă transnațională a romilor, iar consecințele lui sunt vizibile și astăzi. Memoria Holocaustului este o ancoră în trecutul dureros al romilor, dar supraviețuirea reprezintă forța comunităților de romi de astăzi, obligația lor. Cicatricile devin parte a moștenirii noastre și ne ajută să celebram rezistența, vitalitatea existenței noastre.

Liniștea/Strigătul mut
2020
Ipsos, 30 x 45 x 30 cm
Locație: Comenduirea Garnizoanei

Este o sculptură din ipsos care înfățișează capul unei femei înfipt într-un bloc care-i acoperă o parte a feței. Ochii femeii sunt închiși, iar blocul care îi acoperă gura o împiedică să vorbească. Această lucrare este reflecția artistului asupra culturii romilor, vorbind despre invalidarea subiectivității feminine. Lucrarea este o critică subtilă, dar subversivă a dominației patriarhale care transformă femeia în obiect fără voce, mai degrabă, decât într-o ființă vorbitoare. În cuvintele artistei, această sculptură reflectă femeile care suferă în tăcere. Chipul femeii pare mai degrabă senin și resemnat decât furios. Ea este o santinelă tăcută a propriei suferințe și a suferinței feminine în general. este o poziție de putere în societatea patriarhală, iar femeilor le este în mod tradițional refuzat dreptul de a vorbi. În cazul femeilor rome, intersecția dintre excluderea rasistă și discriminarea patriarhală le fac imposibilă revendicarea propriilor voci, suspendându-le dreptul la exprimare.

Bio
Mihaela Ionela Cîmpeanu s-a născut la Băilești, în sud-vestul României, într-o familie de tineri romi. Tatăl ei provenea dintr-o familie de cărămidari și a devenit muncitor în construcții. Mama ei era șomeră. Este cea mai mare dintre cei cinci copii ai familiei. Când avea un an, s-au mutat cu toții la Craiova. A urmat gimnaziul și apoi liceul, unde și-a descoperit talentul pentru desen. A fost apoi admisă la Liceul de Arte și l-a absolvit cu cele mai mari note. După absolvire, în 1999, a urmat un curs de administrație publică. În 2000 s-a mutat la București, unde a participat la un curs de jurnalism și s-a specializat în fotografie de presă. Ulterior, a lucrat la un ziar din București, „Curierul Național”, și ca pictoriță la studiourile de film Buftea. A absolvit Facultatea de Sculptură din cadrul Academiei Naționale de Arte Plastice și Aplicate din București. Lucrările ei au fost prezentate în expoziția „Paradisul pierdut” din Pavilionul I Roma, curatoriată de Timea Junghaus pentru cea de-a 52-a Expoziție Internațională de Artă La Biennale di Venezia, în 2007.

RomaMoMA
RomaMoMA este o inițiativă comună a Institutului European al Romilor pentru Artă și Cultură (ERIAC) și a OFF-Biennale Budapest. RomaMoMA este un proiect de artă contemporană care inițiază un forum de reflecție colaborativă cu privire la un viitor muzeu de artă contemporană pentru romi, cu implicarea artiștilor romi și non-romi, locali și internaționali, a experților culturali, a oamenilor de știință din domeniul social și din sfera civilă.

Sub forma unui proiect artistic contemporan care implică mai multe comunități de actori și exploatează posibilitățile gândirii și discursului colectiv, precum și potențialul critic și discursiv al artei moderne, RomaMoMA se „creează” pe sine, evoluează „prefigurativ”. Este un spațiu imaginar, dar și natural, care găzduiește atât arta romilor, cât și pe artiștii romi.

Mai degrabă decât realizarea unui concept muzeal specific, proiectul conectează o serie de programe (expoziții, proiecții de film, performance-uri, ateliere etc.), modelând o funcționare instituțională nomadă și flexibilă, care ridică întrebări despre dispozitivele artei contemporane.