Cum devine un loc o casă de cultură?
2023
Instalație, broderie, mobilă, film
Locație: Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”

Aflate încă în aproape fiecare oraș și sat din România, casele de cultură și căminele culturale sunt locuri de împletire între politicile culturale, agendele politice, arhitectura, cultura materială, mărturiile personale și colective. Ele acționează concertat, atât în interiorul, cât și în jurul lor, amintindu-ne de dezideratele inițiale ale acestor așezăminte: dezvoltarea individului multidimensional în cadrul unei comunități, sondarea timpului liber al indivizilor, centralizarea activităților culturale și de educație informală în cadrul unei zone socio-geografice, permițând, în același timp, un anumit grad de negociere în producția culturală colectivă.

Având două componente majore, sala de spectacole și clubul, casele de cultură și căminele culturale au mai multe încăperi, majoritatea acestora, cu scopuri multiple. În 1978, arhitecții grupați în jurul revistei „Arhitectura” afirmau că o casă de cultură ar trebui să fie întotdeauna deschisă și să găzduiască activități și acțiuni viitoare, cunoscute și necunoscute. Aceste încăperi îi transformă, temporar, pe participanți, pe spectatori, în colegi de cameră.

Situată în depoul unde tramvaiele erau reparate și întreținute, camera-instalație propune un loc care poate fi folosit pentru întâlniri, discuții și diverse activități atât de persoane, cât și de colective/grupuri. Aceasta oferă nu numai materiale de arhivă dintr-o istorie extinsă a caselor și căminelor culturale în formatul lor original, ci și din interiorul componentelor instalației în sine (broderii și mobilier din lemn). Un monitor amplasat în spațiu va pune la dispoziție filme create în diverse case și cămine culturale (realizate de Irina, în colaborare cu Jon Dean*).

Sunt prezentate două dezvoltări istorice principale ale acestor instituții: cluburile/cercurile muncitorești socialiste timpurii și căminele culturale dezvoltate în anii 1930, prin intermediul lucrărilor monografice ale sociologului Dimitrie Gusti.

Realizate în colaborare cu Pavel Iacob**, fiecare piesă de mobilier materializează o arhivă de forme și design arhitectural prezent în casele de cultură, de la Rodchenko la Maria și Nicolae Porumbescu.

Broderiile electronice pe pânză generează pereți moi pliabili, delimitând în mod delicat o încăpere și indicând proporțiile care există într-un cămin cultural. Broderia este deja încorporată ca decor în cultura materială a caselor și căminelor culturale. În instalație există, de asemenea, structură și arhitectură.

Prezența broderiei în spațiu are mai multe semnificații. Ea este influențată de conceptul de cameră, cea mai bună încăpere din gospodăria țărănească, unde sunt expuse decorativ lucrările femeilor, și desemnează cea mai importantă încăpere a casei, unde se sărbătoresc nașterile, decesele și căsătoriile și unde sunt primiți oaspeții. Broderia și scrisul sunt strâns legate pentru femei. Adesea, femeile tinere învățau să scrie și să brodeze în același timp, iar brodatul alfabetului era unul dintre primele lor exerciții și produse finite. Mai multe publicații indică dovezi ale modului în care broderia a fost văzută: mai degrabă ca un produs care asigură transmiterea motivelor geometrice și a semnificațiilor decât ca un act creativ în sine — sau ca o cameră a lor —, un moment personal de reflecție pentru femei. Instalația încearcă să răstoarne aceste viziuni restrictive, combinând broderia cu digitalul (din care femeile au fost, de asemenea, omise din punct de vedere istoric). O mașină de brodat electronică este amplasată în cadrul instalației, pe fostele șine de tramvai, și va fi folosită pentru a transpune rezultatele atelierelor și întâlnirilor, producând broderii care vor completa, în timp, pereții instalației.

Rezultatul a mai mult de șase ani de cercetare artistică, instalația deconstruiește modelul căminelor culturale și invită publicul să reimagineze și să regândească ceea ce face ca un loc să devină o casă culturală. 

*Jon Dean este un artist vizual atent la comunitate, specialist în educație a cărui practică reflectă experiența de a fi trăit în România și Marea Britanie

**Pavel Iacob este tâmplar, poet și artizan, trăiește și lucrează în Câmpulung Arges, România

Bio
Irina Botea Bucan adoptă o metodologie simbiotică, de artist-profesor-cercetător care chestionează în mod constant ideile socio-politice relevante și plasează în centrul  lor controlul asupra acțiunilor umane și non-umane ca mijloc de creare a sensurilor.

Botea Bucan alege să acționeze în diverse contexte: instituții academice, galerii alternative, muzee, bienale de artă, festivaluri de film și centre comunitare. În acest fel, ea se concentrează pe descentralizarea discursurilor culturale și pe posibilitatea de a susține o diferențiere creativă care există în afara unui sistem dominant de valori și critici hegemonice.

Performativitatea, reconstituirea, audițiile simulate, elemente ale cinematografului direct și ale cinéma vérité-ul sunt combinate în abordarea sa artistică. Lucrările se dezvoltă printr-un sistem de colaborare în care artiștii interpreți sau executanți  participă la proces, în timp ce rolul regizorului trece fluid, dintr-un mod observațional, într-unul reflectiv, participativ și performativ.

În prezent, urmează studii doctorale la Universitatea Goldsmiths din Londra și predă la The School of The Art Institute of Chicago.

Expoziții solo și de grup/participări: Bienala de Artă de la Veneția, ediția 55; New Museum, New York; Muzeul de Artă Contemporană din Castilia și Leon; Centrul Pompidou, Paris; Galeria Națională Jeu de Paume, Paris; Kunsthalle Winterthur; Muzeul Național Reina Sofia, Madrid; Muzeul de Arte Contemporáneo de Castilla y León, Spania; Bienala Gwangju, 2010; U-Turn Quadrennial, Copenhaga; Bienala de Artă de la Veneția, ediția 51; Praga Biennale; Kunstforum, Viena; Galeria Foksal, Varșovia; Centrul de artă și mass-media din Argos, Bruxelles; Muzeul Național de Artă Contemporană - MNAC, București; Muzeul de Artă Contemporană, Szczecin, Polonia; Centrul de Artă Contemporană, Castelul Ujazdowski, Varșovia. 

Festivaluri: Festivalul Artefact, Leuven, Festivalul Intenrațional de Film de la Rotterdam; Impakt Panorama, Utrecht; Festivalul Polis Adriatic Europe.

Premii: Premiul pentru Artiste Excepționale 3Arts, Chicago; Visual Artist Prize 3Arts; Premiul Silver pentru Filmul Impakt, Rezidența Internațională la Recollets, Cite des Arts, Paris; Premiul Constantin Brâncuși etc.