EN

Doctorul Sinteză & K-lu

17 februarie, 19:00
Piața Unirii
Acces gratuit – Concertul face parte din spectacolul „Sărbătorim Deschiderea” (17 februarie, 19:00-23:00, Piața Unirii)

Doctorul Sinteză este un grup de muzică electronică care nu se folosește de stații de lucru audio digitale și care realizează spectacole audio-vizuale. Inițial un proiect solo al lui Uțu Pascu, Doctorul Sinteză a apărut pe scena locală undeva la sfârșitul anilor 2000 ca un proiect deschis spre experimente sonore, iar recent a devenit un duo, după ce artistul vizual Cristian Văduva i s-a alăturat lui Uțu. Duo-ul Doctorul Sinteză își descrie spectacolele audio-vizuale drept „sunete electronice tratate și prăjite în timp real cu imagini dulci-acrișoare” și, recent, a lansat single-ul Osmotic, respectiv albumul de debut Night Shift – o aventură sonică în șapte părți, care explorează calmul vremurilor întunecate.

Alexandru „Uțu” Pascu este un chitarist bas aparte, inginer de sunet și producător de muzică electronică din Timișoara. Uțu a fost înconjurat de muzică dintotdeauna, iar în adolescență a preluat chitara bas a fratelui său mai mare și a început să cânte și să experimenteze împreună cu prietenii săi. De atunci este implicat activ în scena independentă de muzică bass, breaks, jazz și muzică electronică din Timișoara și România ca membru al următoarelor grupuri: Brigada Artistică Urbană (BAU), Blazzaj, Kumm, Iordache, Vlaicu Golcea & MIDI Overdose și altele.

Cristian Văduva este un artist vizual născut și crescut în Timișoara, co-fondator al PSIHODROM, și cunoscut pentru lucrările sale vizuale pentru eroii locali hardcore Implant pentru Refuz. De asemenea, ca fotograf și editor de film, Cristian a lucrat la multe videoclipuri pentru diverse trupe și promotori culturali locali.

K-lu este un DJ și producător prezent pe scena muzicii electronice din anul 2005. Show-urile lui sunt bazate pe genuri ca: funk, hip-hop, electro și bass music combinate cu propriile mix-uri video. De-a lungul timpului a făcut parte din mai multe proiecte și trupe, a colaborat cu diverși artiști, a ajuns pe scena celor mai mari festivaluri din țară, a prestat în cadrul unor festivaluri de jazz, pe scena Filarmonicii din Timișoara și în afara țării. În prezent activează în proiectele Ken Pith și Bongo P. Având un stil unic, bazat pe meșteșugul scratch-ului, K-lu iese ușor în evidență prin seturile sale presărate cu replici din filme clasice românești care surprind și amuză, deopotrivă.


Spectacol