EN
18 februarie, 11:00

Arborele cunoașterii este pluriversal

Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”
O discuție despre ecologie și șanse politice într-o lume schimbată – Ovidiu Țichindeleanu & Oana Mateescu
Finanțat și organizat de
Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte

În cadrul expoziției Chronic desire – Sete cronică – o activare a lucrării Copacul vieții de Mona Vătămanu & Florin Tudor

Oana Mateescu
Îndoirea mesteacănului: ecologie politică și dezindustrializare

La fel ca și alte genuri (ficțiune sau drept), teoria sociala a avut probleme în a revendica punctul de vedere arboricol, nu în ultimul rând din cauza nepotrivirii în scale temporale. Pornind de la însăși figura materială a mesteacănului, în centrul acestei instalații, încerc să înclin teoria (ecologie politică și economie) astfel încât să aproximeze perspectiva arborelui însuși: o specie pionieră cu o viata relativ scurtă, care prosperă în ruinele industriale, se lanseaza in noi teritoriii, adaptându-se în același timp la transformări radicale, dar este și profund sociala și adesea prinsa în rețele reciproce de sprijin și comunicare cu alte specii. Într-un prezent care cuplează dezindustrializarea cu schimbările climatice implacabile, sunt necesare incursiuni dincolo de modelul capitalist (cum ar fi decreșterea). Poate că mesteacănul robust se poate înclina chiar spre o ecologie revoluționară (apud Murray Bookchin).

Ovidiu Țichindeleanu
Pluriversalul în Europa de Est: o propunere realistă

Mult-așteptatul capăt al tunelului tranziţiei “post-socialiste” a venit în sfîrșit, ars în flăcări, în timp ce întreaga lume tocmai trece printr-o tranziţie pe multiple niveluri: economic, politic, social, cultural, ecologic. Acestei turnuri întîrziate a noului mileniu îi lipsește însă o orientare iluminată. Gînditorii și activiștii decoloniali din Sudul Global au propus demult ca, în locul “universalului” care a ghidat progresiștii dar și imperiile coloniale în ultimii 500 de ani și mai mult, să căutăm a dezvolta relaţii într-o lume pluriversală, capabilă să găzduiască multiplele lumi ale unor civilizaţii și culturi diferite. Dar care sînt resursele noastre și obstacolele puse în calea lor, și cum am putea cultiva în mod realist pluriversalul în Europa de Est? În această conversaţie, voi porni de la o poveste și voi susţine necesitatea unei reorientări a sensibilităţilor, care poate fi realizată de lucrătorii culturali și artistici ai regiunii.


Idei